Viasat Group este noul acționar majoritar al CEFIN Systems Romania

Viasat Group, una dintre companiile de top din domeniul telematic în Europa, a achiziționat recent pachetul majoritar de acțiuni (54,55%) al Cefin Systems România – un nume important pe piața autohtonă în domeniul produselor de monitorizare GPS, dedicate flotelor auto. Anunțul oficial în acest sens a fost făcut marți, 30 iunie, în cadrul unei conferințe de presă comune.

Odată cu acest parteneriat, Viasat Group va adăuga marca lui Cefin Systems – CS Fleet – în rețeaua sa telematică internațională.

”Piața din România este un segment care promite. Strategia noastră, atunci cănd investim pe piețe străine este să abordăm exclusiv societăți care au un management puternic la nivel local și care sunt capabile să se dezvolte. Avem nevoie de parteneriate viabile. Eficiența și siguranța sunt cuvintele de ordine ale grupului nostru. În România colaborăm cu Cefin Systems de foarte mulți ani, iar acest lucru a făcut ca procesul de achiziție să decurgă mult mai ușor”, a declarat Massimo Getto, vicepreședintele Viasat Group și președintele Viasat Cefin Systems România.

La rândul său, directorul general al Cefin Systems România, Cati Mocanu a precizat faptul că fuziunea cu Viasat Group s-a produs tocmai datorită faptului că cele două companii au avut dintotdeauna același concept în ceea ce privește managementul flotelor.

“Suntem mândri să confirmam că, după aproape 10 ani de colaborare, Cefin Systems a devenit un membru al “familiei” Viasat, lider în piața de telematică mondială. Acest parteneriat deschide noi oportunități pe piața româneasca de telematică, în special pentru soluțiile GPS adresate firmelor de asigurări. Suntem încântați și totodată pregătiți pentru a răspunde noilor provocări, alături de noii noștri parteneri de la Viasat Group.” – a declarat  Directorul General al Cefin Systems România, Cati Mocanu. Potrivit ei, în viitorul apropiat vor lansa pe piață, alături de partenerii italieni, un produs inovativ bazat pe tehnologia GPS, dar special gândit pentru firmele de asigurări auto.

”În prezent suntem în faza de research și testare pentru un nou produs destinat zonei de aigurări. Situația dificillă în care se află această piață impune o soluție corectă de gestiune. Încercăm să dezvoltăm un serviciu inovativ, performant, adresat în mod direct managementului companiilor de asigurări, nu doar asiguratului final. Dorim să venim cu o soluție viabilă pentru tot ce înseamnă această zonă. Beneficiem de experiența partenerilor noștri de la Viasat în materie. Este o direcție pe care ne vom axa în forță pe viitor și sperăm ca produsul nostru să intre pe piața asigurărilor din România înainte de 2017.”, mai precizează Directorul General al Cefin Systems România, Cati Mocanu.

Pentru Viasat, achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al Cefin Systems România este prima etapă a planului său de dezvoltare pe piața de profil din Europa de Est, unde grupul italian intenționează să investească, în următorii 3 ani, între 10 și 15 milioane de euro.

”În prezent Viasat Group are aproximativ 600.000 de dispozitive instalate pe vehiculele din toată Europa. În 2014, cifra de afaceri a companiei a fost de 45 milioane de euro, iar prognozele pentru acest an anticipează o cifră de afaceri de 55 milioane de euro. Până la finalul acestui an, intenționăm să facem alte 3 achiziții în Europa, pentru că piața oferă noi oportunități. Clienții noștri sunt globali și au nevoie de parteneri globali”, mai spune Massimo Getto, vicepreședintele Viasat Group și președintele Viasat Cefin Systems România.

Internaționalizarea Viasat Group este un proces continuu. A început în 2013, odată cu crearea
Viasat Servicios Telemáticos în Spania și a continuat în 2014 cu achiziționarea a 70% din Enigma Vehicle Systems Limited, lider pe piața telematică din Marea Britanie.
Achiziționarea pachetului de acțiuni de către Viasat Group Italia de la Cefin Systems România a fost gestionată de Nash Advisory, companie care a coordonat acțiuni similare în numele Viasat și în Spania și Regatul Unit.

Cefin Systems România oferă servicii integrate bazate pe tehnologie GPS care permit o gestiune precisă a flotelor auto. Soluția este adecvată mai multor domenii, precum: transport, distribuție, construcții, servicii, vânzări, etc.

Viasat Group Italia activează pe piața soluțiilor telematice din anul 1974, având în portofoliu peste 500.000 clienți și fiind prezent în țări precum Italia, Anglia, Spania și România. Produsele Viasat Group se adresează unor domenii precum security, asigurări și gestiune flote.

Arhivă Știri